Prima menţiune documentară a comunităţii din Bălan datează din anul 1350, respectiv într-un document erau menţionate satele Chendrea, Gâlpâia şi Chechiş.
Satul Bălan are atestarea documentară ceva mai târziu, în anul 1399, iar în 1560 este recunoscut şi satul Gâlgău-Almaşului.
Pe teritoriul comunei s-a dus ultima bătălie a voievodului Gelu. În urma acestei bătălii, în locul denumit în legendă ,,hotarul de nord al satului Chendrea”, voievodul a fost răpus de o săgeată, iar pentru a nu cădea pradă în mâinile duşmanului, s-a sinucis, fiind îngropat de calul său. În amintirea istoricilor stă anul 1437, care în istoria comunei are o mare însemnătate, deoarece acest an este strâns legat de activitatea de lider a lui Gal Ioan din Chendrea, care a condus răscoala de pe dealul Bobâlna. Cel care a fost învestit în fruntea iobagilor, chendreanul, a fost ucis în mod barbar după înfrângerea răscoalei, găsindu-şi sfârşitul pe dealul Măgieş din Turda.
Un alt nume respectat pentru că s-a impus prin vitejie în faţa armatelor care în anul 1848 – an important în istoria Transilvaniei – au invadat ţinutul transilvănean este cel al lui Ioanichie Druhora, care a fost principalul organizator şi conducător al revoltei românilor din 40 de sate de pe Valea Almaşului şi cea a Agrijului. Sălăjeanul a fost rănit în confruntarea cu armatele habsburgice, a fost prins, ferecat în lanţuri şi purtat prin satele de pe Valea Almaşului, iar apoi spânzurat în locul denumit ,,Dâmbul şurii”, situat între satul Racâş şi satul Chendrea. Mai mult decât atât, după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, satul Chendrea s-a dovedit a fi scut de apărare, adăpostindu-l pe însuşi Avram Iancu. Urmărit de armatele Imperiului Austro-Ungar, Avram Iancu a poposit pe aceste meleaguri, fiind adăpostit de săteni în casa parohială a bisericii din Chendrea.