Cultură și învățământ

În unitatea administrativ-teritorială a comunei Bălan funcționează un număr de două școli cu clasele I-VIII (Bălan și Gîlgău Almașului), două școli cu clasele I-IV (Chechiș și Gălpîia), iar la Chendrea funcționează cele trei grupe de preșcolari. La aceste școli își desfășoară activitatea un număr de 29 cadre didactice. Aceste unități se subordonează administrativ și social Consiliului Local și ca specialitate Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Pe raza comunei mai funcționează un cabinet stomatologic, o farmacie umană, ambele cu proprietate privată, un dispensar uman deservit de un cadru medical cu studii superioare de specialitate și două cadre cu studii medii cu subordonare locală și de specialitate Direcției Județene de Sănătate Publică Sălaj și de asemenea funcționează un dispensar veterinar, deservit de un cadru cu studii superioare și un cadru cu studii medii de specialitate, având subordonare locală iar de specialitate Direcției Sanitar-Veterinare Sălaj, ambele fiind organizate sub forma activității private.

La nivel de comună există o bibliotecă comunală, în localitatea de reședință și o filială a bibliotecii la Chendrea, având încadrată o persoană, cinci cămine culturale, cinci biserici ortodoxe, Sfânta Mănăstire Bălan, cu hramul Adormirea Maicii Domnului și șapte biserici aparținând altor forme de cult la care este arondată spiritual toată populația din comună.

Datorită interesului pe care îl are primăria pentru cultura și învățământul din comună au fost reabilitate căminele culturale din localitățile Gălpîia și Chendrea, s-a construit After School în localitatea Chechiș, s-a reabilitat și modernizat corpul A (clădirea veche) și se află în curs de modernizare și dotare corpul B (P+E) al Școlii Bălan.

Se află în faza contractare proiectele:

  • Reabilitare, modernizare și dotare Dispensar uman Bălan;
  • Construirea unei capele în localitatea Bălan.

În faza de implementare se află următoarele proiecte:

  • Construire sală de sport Bălan;
  • Reabilitare, modernizare și dotare școala cu clasele I-IV+grădinița cu program normal Chechiș;
  • Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Bălan.

În cel mai scurt timp se va începe renovarea Căminului Cultural din localitatea Bălan.

Cultura și învățământul din comuna Bălan sunt sprijinite de primărie prin proiectele care s-au derulat și se derulează în continuare. Au fost atrase foarte multe fonduri pentru îmbunătățirea activităților culturale, infrastructurii și modernizarea învățământului din comună.

La Biblioteca comunală Bălan s-au derulat două proiecte cu finanțare americană: Biblionet- Lumea în biblioteca mea și Șezătoare în bibliotecă iar în prezent proiectul Code Kids- copiii fac coding în bibliotecile publice, sprijinit de Fundația Româno-Americană, implementat în România de Fundația Progress.

Sfânta Mănăstire Bălan a fost finanțată parțial de către primărie la construcția unei clădiri ce cuprinde chilii, bucătărie, sală de mese, beci pentru așezământul monahal.